Tatăl celuilalt copil

7 fragmente selectate din romanul “Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee:

„Din ziua în care am descoperit ca sunt prost, am devenit sensibil la acest cuvânt, iar când eram strigat așa, ma înfuriam, țipam, spărgeam ceva sau loveam pe cineva și făceam un tărăboi în toată regula. Însa în clipa în care am acceptat realitatea, m-am purtat altfel: nu-mi mai ieșeam din fire când auzeam vorba aceasta, deși mi se punea un nod în gat, o gheară îmi strângea inima, totul mi se întuneca în fața ochilor și mi se părea că nici soarele nu mai strălucește.”

„Ce prostuță e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?”

„Doar Asi şi Babi mă înţelegeau şi mă iubeau aşa cum eram. Prezenţa lor era o binecuvântare. Nu ştiam dacă sunt băieţi sau fete, dar nu-mi păsa – erau exact aşa cum trebuiau să fie!”

„Unele lucruri nu apar scrise în cărți și în caiete, iubirea e o poveste scrisa în inimile oamenilor. Nu-ți trebuie școală ca s-o citești.”

„I-am privit cu amărăciune. Așa de mult voiam să mă cheme și pe mine lângă ei! Poate să te țină în brațe și să te iubească toată lumea – degeaba, dacă tatăl nu se uită la tine și nu te iubește.”

„Pe atunci nu pricepeam de ce-mi plăceau așa de mult înjurăturile, dar simțeam că ele erau cea mai reușită răzbunare: nu era nevoie să fii mare și puternic, ci doar să poți vorbi… Să poți deschide gura și să zici orice știai că va isca multă enervare. Cuvintele acelea aveau o forță a lor. Spuse la momentul potrivit, puteau jigni de moarte. Nu mai era nevoie să distrug nimic. Ai fi zis că înjurăturile fuseseră inventate pentru oamenii slabi și mici, ca mine.”

„Că să-l pot iubi pe tatăl lui Arash potrivit meritului pe care poziţia să i-l conferă trebuie să uit multe lucruri. Am început cu ştergerea amintirilor de când eram mic. În adâncul sufletului îmi păstrasem neîncrederea faţă de el, dar nu mai ştiam din ce se iscase, ceea ce mi dădea un sentiment de vinovăţie de care nu puteam scapă nicicum. Mă simţeam un fiu nerecunoscător şi rău, care nu şi iubea suficient tatăl.”

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s